Extras din prefata semnata de Camelia Stavarache la cartea lui Richard Erskine “Psihoterapia integrativa practica ”
La inceput in psihoterapie a fost cuvantul.
Primul psihoterapeut al umanităţii, Socrate, a propus o filosofie de viaţă pornind de la culoarea albastră. Albastrul părea să fie culoarea cea mai importantă a curcubeului şi semnifică puritatea morală.
Cel de-al doilea psihoterapeut, Freud, îmbrăcat în întregime în veşminte roşii, ne expune o filosofie total diferită. El laudă culoarea roşie, deoarece ar fi cea mai semnificativă pentru eliberarea pulsiunilor din prizonieratul inconştientului.
Contrar primilor doi, un grup de psihoterapeuţi umanişti (J.Moreno, C.Rogers, Laura şi Fritz Perls) evidenţiază meritele culorii galben. Ei ne vorbesc pe larg despre aici şi acum, despre confort psihic şi nevoi psihologice. După aceşti înţelepţi, a alege galbenul înseamnă a alege pacea interioară.
Al treilea grup de psihoterapeuţi, behavioriştii, au ales culoarea verde, deoarece este cea mai răspândită culoare din natură: frunze, iarbă, copaci, legume, fructe – toate au un veşmânt verde, vizibil, aidoma comportamentului uman.
Apoi, au apărut psihoterapiile fondate pe combinarea a două sau mai multe culori primare… Aceştia sunt eclecticii.
În final, la masa înţelepţilor s-a prezentat psihoterapia integrativă. Drapelul său este colorat în alb. Albul este o culoare compusă din toate culorile curcubeului, dar în acelaşi timp unică, având propria sa individualitate.
