Autor: Loredana Jeflea – psihoterapeut (Scoala de Psihoterapie Integrativă-Richard Erskine)
Cuplu- iubire, obstacole, despartire. Rolul familiei de origine si modelul educational, cum ne alegem partenerul, de ce ne despartim.
Toate poveştile de dragoste din viaţa reală încep frumos. Doi tineri se iubesc, apoi se căsătoresc. Însă, după ce apar problemele vieţii de zi cu zi, partenerii, copleşiţi, derutaţi, de cele mai multe ori incomplet maturizaţi, sfârşesc prin a divorţa.
Mi-am pus întrebarea: “Ce anume intervine, ce obstacole apar în calea unei iubirii mature?” Răspunsul l-am găsit în cartea lui John Welwood – „Călătoria inimii – Calea iubirii conştiente”. Obstacolele identificate de el mi-au fost confirmate în şedinţele de psihoterapie, atât individuală, cât şi de cuplu.
Tipul familiei de origine şi modelul educaţional
În societatea actuală, în care s-au destrămat sau au dispărut familiile extinse, comunităţile unite şi ritualurile de iniţiere, care ajutau copilul să se separe de părintele de sex opus şi să se identifice cu o comunitate mai mare de adulţi de acelaşi sex, influenţa părinţilor asupra copiilor este foarte accentuată. Astfel, familia nucleu modernă este, de multe ori, o oală sub presiune în care problemele părinţilor, cu iubirea şi intimitatea lor, le sunt transmise direct copiilor. În acest caz, relaţiile dintre părinţi si copii devin fie prea apropiate, fie prea distante.
Ataşamentul nesecurizant
Aici putem întâlni două cazuri: fie oamenii ai căror părinţi au fost distanţi sau nedisponibili, fie celălalt caz, al copiilor ai căror părinţi au fost prea apropiaţi, invazivi, dominatori, dar în acelaşi timp neglijenţi faţă de adevăratele nevoi relaţionale ale copilului – tipul de ataşament izolat
În primul caz, oamenii se tem de pierderea iubirii şi contactului, agăţându-se de relaţii în mod dependent, de frică să nu fie neglijaţi sau abandonaţi din nou.
În al doilea caz, copiii, deveniţi apoi adulţi, se tem să nu-şi piardă integritatea ca indivizi, se tem de invadare, de a fi controlaţi emoţional sau sufocaţi de un partener intim.
Scenariile de viaţă
Poveştile şi scenariile de viaţă determină felul în care stabilim relaţii şi în care ne comportăm în aceste relaţii şi astfel devin profeţii autoîmplinite ce conduc la însăşi situaţia de care ne temeam cel mai mult. Apoi, acest lucru oferă dovezi care le justifică, făcându-le să se înrădăcineze şi mai puternic. De fapt, ele raţionalizează şi perpetuează locurile rănite şi tensionate din noi.
Problemele nerezolvate dinăuntrul nostru vor fi mereu proiectate şi puse în act în forma conflictelor dintre noi şi partenerii noştri intimi.
Umbra noastră
Oamenii aleg adesea un partener cu un scenariu care e imaginea în oglindă a propriului lor scenariu de viaţă.
Aici intervine şi umbra noastră. Renegarea unor părţi din noi şi proiectarea lor în afara noastră ne determină să reacţionăm exagerat la ele când le vedem. De fapt, transformăm acele părţi în altul. Majoritatea conflictelor serioase din cuplu sunt alimentate de acest tip de proiecţie.
Odată conştientizate aceste bariere din calea unei relaţii armonioase, urmează pasul următor şi anume să ne consolidăm puterea acolo unde avem nevoie.
Cum anume putem folosi aceste obstacole pentru maturizarea noastră, într-un articol viitor.
