Autor: Richard G. Erskine
Psihoterapia integrativa realizeaza o vindecare completă a scenariului, dar schimbarea trebuie să se producă in următoarele planuri: comportamentală, intrapsihică (afectiv şi cognitiv) şi corporală.
Schimbare comportamentala
În tratamentul scenariului la nivel comportamental, clientul nu va mai etala comportamente care au legătură cu scenariul. De exemplu, dacă scenariul reclamă faptul că „nu sunt înţeles”, terapia orientată către controlul social sau către nivelul comportamental al vindecării s-ar putea focaliza pe a încuraja persoana să spună ceea ce gândeşte şi simte şi pe a face o schimbare de stări ale Eului pentru ca ascultătorul să aibă o înţelegere clară asupra experienţei interne a interlocutorului.
Tratamentul intrapsihic
Deoarece comportamentul este o manifestare a proceselor noastre intrapsihice, cred că terapeutul care este preocupat de reuşită în vindecarea scenariului trebuie să se concentreze pe nivelele cognitiv şi afectiv ale acestui scenariu, pe lîngă nivelul comportamental. Pentru a înţelege tratamentul intrapsihic, observ dezvoltarea scenariului într-un copil mic. Imaginaţi-vă un copil mic a cărui necesitate, în acest moment concret, este de afecţiune şi care, din varii motive, este îngrijit de persoane care nu i-o satisfac. Dacă anturajul nu beneficiază de condiţii pentru ca micuţul să îşi exprime sentimentele până la momentul culminant al necesităţii, el ar putea încerca să se fortifice pe sine însuşi suprimându-şi sentimentele şi necesitatea şi să decidă că „e ceva rău cu mine” sau „nu voi obţine ceea ce cer”. În momentul în care se asumă asemenea decizii de scenariu, acestea reprezintă probabil răspunsul efectiv al copilului pentru a se proteja de starea de rău, dar, dat fiind că aceste decizii nu satisfac necesitatea primară, formează un gestalt fixat, o serie de credinţe rigide care servesc la strâmtarea cadrului de referinţă al persoanei, ani mai tîrziu. Această limitare în perspectivă şi restricţiile comportamentale care rezultă din ea, constituie scenariul de viaţă.
Vindecarea la nivel afectiv însemană eliberarea de emoţiile reprimate. Acest lucru se poate duce la bun sfârşit în terapie prin intermediul redeciziei şi slăbind elasticele pentru a crea o ambinaţă în care clientul să-şi poată exprima emoţiile inhibate în situaţia originară a scenariului până la atingerea punctului culminant al necesităţii. Vindecarea la nivel cognitiv înseamnă că persoana nu mai este limitată de credinţele de scenariu.
Tratamentul corporal
Terapia orientată către nivelele comportamental şi intrapsihic nu explică aspectele fiziologice dominante în scenariu şi, dat fiind că rigiditatea corporală reprezintă o restricţie în interiorul fiinţei, aspectele somatice sunt un nucleu important în tratamentul scenariului. Multe dintre deciziile de scenariu descrise în publicaţiile de psihoterapie sau cele ilustrate anterior în acest articol sunt decizii cognitive care s-au luat sau reluat după ce copilul şi-a dezvoltat oarecum limbajul şi a dobândit o anumită capacitate de înţelegere, cel puţin simbolică, a cauzei şi a efectului. Anterior acestui nivel de dezvoltare intelectuală, cred că scenariile sunt formate, la nivel fiziologic, de un copil foarte mic care, conform cadrului Piaget, se află încă în stadiul senzoriomotor al dezvoltării. Atunci când copilul e pus faţă în faţă cu situaţii traumatizante, răspunde la ordine sau, într-un anumit fel, are necesităţi care nu au fost satisfăcute, corpul său reacţionează într-o manieră autoprotectoare, iar procesul de elaborare a scenariului are loc în interiorul ţesutului corporal ca o reacţie de supravieţuire. Această reacţie a corpului este o formă de apărare musculară şi/sau chimică împotriva a ceea ce copilul detectează ca ameninţător. Este o închidere fiziologică a necesităţii nesatisfăcute de consolare, este o deconectare sau inhibiţie în interiorul corpului care suprimă necesităţile nesatisfăcute şi emoţiile asociate şi pe care Wilhelm Reich le-a propus ca bază pentru dezvoltarea „carapacei caracteriale”. Tratamentul scenariului la nivel fiziologic reprezintă eliberarea de tensiuni, de carapacea corporală şi de restricţiile interne care îl împiedică pe client să-şi trăiască viaţa plenar şi cu uşurinţă în interiorul propriului organism.
Dincolo de tratarea scenariului
Terapia care se axează pe tratarea scenariului se finalizează atunci când se elimină restricţiile comportamentale, intrapsihice şi fiziologice care inhibă spontaneitatea şi limitează flexibilitatea în rezolvarea problemelor şi în relaţia cu ceilalţi. În ceea ce priveşte cadrul meu de referinţă, tratarea scenariului este echivalentă definiţiei pe care o dau eu de Okness (a fi bine): credinţa, şi sentimentele asociate cu starea de bine, că nu contează ce mi se întâmplă, nu contează cât de gravă este situaţia, eu voi învăţa şi voi creşte o dată cu această experienţă.
Acest articol a fost publicat în original în: Transactional Analysis Journal, Volume 10, Number 2, April 1980, pp. 102-106.
