Autor: Camelia Stavarache, presedintele Asociatiei de Psihoterapie Integrativa, director Psihosucces ( http://www.psihosucces.ro)
OBIECTIVELE TERAPIEI SI MECANISMELE DE APARARE
Obiectivele terapiei au fost acelea de a identifica cele 5 mecanisme de aparare in fata rusinii:
1. Credintele scenariului
2. Deciziile coluzive
3. Schimbare defensiva a tristeţii şi a fricii
4. Reprimarea furiei
5. Fanteziile de eşecuri viitoare
Rezultatul agresiunii şi umilintei a fost ca Brăduţa s-a convins ca era proasta, ca spunea doar lucruri nepotrivite, în timp ce altii erau mult mai deştepti decât ea. Decizia ei a fost să nu vorbeasca, sa nu-şi exprime opinia, ceea ce concorda cu “recomandarile” surorii ei : “ tu sa taci si sa faci ce zic eu”. Sentimentul de ruşine prindea forma ca urmare a acordarii cu parerile pe care mama ei le avea despre ea:” tu eşti de vină pentru tot”. In timpul terapiei, pacienta a resimtit intens teama enorma pe care o avea fata de mama ei si faţă de amenintarile frecvente cu bataia. Chiar si fanteziile de eşecurile viitoare functionau in acest sens, adica sa nu se implice, să se abţină să vorbeasca şi sa nu arate ce simte pentru a putea evita riscul de a se găsi în situatii rusinoase.
La momentul actual al procesului terapeutic nu ne-am confruntat inca cu furia si nici nu a existat un contact profund cu tristetea. Eu cred că Brăduţa are încă nevoie de timp pentru a lua contact cu furia ei, emotie pentru care nu este inca pregatita. Trebuie spus că astăzi are o voce mult mai matura si mai usor de auzit.
Cred că înainte de a ne putea ocupa de infruntarea furiei, este important sa dezafectam modelul matern (mama-sora) care inca genereaza în ea o frică prea mare in asa fel incat sa nu-si permita sa fie suparata pe agresori. Un alt motiv pentru care este dificil pentru Brăduţa sa ia contact cu furia sa, este acela ca, in familia ei exista unele,,secrete” . Unul dintre acestea este legat de paternitatea surorii mai mari. După cum ştim, secretele fac parte din memoria implicita, iar legatura inconstienta pe care Brăduţa a facut-o, a fost aceea ca, daca i s-ar fi permis sa-si arate furia, ea insasi ar fi fost abandonata. Acest lucru il confirmau iesirile ei de furie, si asa, rare şi putine, dar care au fost interpretate de pacienta ca avand un potenţial distructiv.
Integrarea fricii de a fi furioasa si a greselii mamei ei de a ramane insarcinata antemarital, i-a permis să se diferenţieze şi să aibă încredere in a sti ce inseamna exact aceasta emotie.
ANALIZA TRANSFERULUI SI CONTRATRANSFERULUI
Analiza transferului a permis aducerea la lumina a unor aspecte pe parcursul relaţiei noastre. La început, Brăduţa a proiectat pe mine toate persecutiile si criticile parentale. Tăcerea ei, negatiile ei si confuzia ei reprezentau fixatia Copilului blocat si speriat. În timp, a observat că vulnerabilitatea ei a fost respectata, iar transferul s-a transformat în aşteptari de îngrijire şi protecţie. Desigur, acest proces nu este terminat şi, chiar dacă Brăduţa a decontaminat o buna parte din Adultul său au rămas inca zone de fixatie pe Copil. Introiectia ei este un Părinte Critic cu potenţial distructiv pe de-o parte si neglijent de cealalta parte. La toate acestea raspunde un Copil îngrozit şi neglijat, ale cărui fixatii conduc la nevoile sale relationale, nesatisfacute.
Gradul de conştientizare al contratransferului meu, facut din simpatie, afecţiune şi sensibilitate faţă de o femeie care arata ca un copil speriat si neglijat , m-a ajutat în dezvoltare, aspect important pentru a putea să intri în contact cu trairile pacientului. De asemenea, contrataransferul a făcut posibila identificarea nevoilor relationale nesatisfacute. Prin autoanaliza, am acordat o atenţie deosebita sigurantei noastre relationale ca să înţeleg ceea ce este important sa fie făcut sau spus, pentru ca Brăduţa sa se simta în siguranţă, fara ca nevoia sa de siguranta sa fie ignorata sau frustrata. Practic, toate nevoile sale relationale erau neimplinite, în special, nevoia de acceptare, de validare, de auto-definire si de impact . Brăduţa a fost capabila să-si recunoască nevoile nesatisfăcute si a fost în măsură să experimenteze placerea unui raport in doi, de pe pozitii egale, cu o importanţă si prezenta egale, dar, uneori, cu nevoi diferite. Ea a fost în măsură să experimenteze ce înseamnă să ai pe cineva de încredere, la care să apeleze- ceea ce înseamnă de fapt, valorizare. Brăduţa a inteles ca nu este invizibila si nici nu este atacata, si, ca de fapt, nevoia de impact il solicita pe celalalt sa aiba grija de nevoile ei. A invatat ca este normal si acceptabil sa fie diferita de ceilalti, sa aiba gânduri, sentimente şi comportamente diferite, fără a fi respinsa sau atacata.
După aproximativ un an de terapie individuală, Brăduţa a intrat într-un grup de terapie, tip maraton, desfasurat la Comarnic, timp de doua saptamani. În primele doua zile, Brăduţa a vorbit foarte putin, a lucrat singura in timpul travaliului comunitar şi nu a interacţionat cu alţi membri ai grupului. M-am gândit că avea nevoie de timp pentru a fi capabila să se simtă în siguranţă şi am respectat acest mod de interactiune, mai degrabă atribuit ritmului ei. Mai târziu, mi-am dat seama că, în schimb, avea nevoie ca eu sa–mi exprim initiativa, ca trebuia s-o invit sa ia cuvantul, să-i cer parerea despre trairile ei in ceea ce priveste intalnirea de grup. Reacţia sa, cand am rugat-o sa-mi dea feedback-ul, mi-a confirmat că i-am identificat problema : i s-a luminat fata si a inceput, desi timid, sa vorbeasca. Adesea imi exprim nevoia de iniţiativa şi ii comunic atunci când se întâmplă, că mă gândesc la problemele ei si modul lor de solutionare între sedintele de terapie. Pentru ea este o experienta noua să ştie că cineva se gandeste la ea, avand in vedere absenta griji pe care a primit-o chiar de la cei care ar fi trebuit s-o faca.
