Autor: Richard Erskine, fondatorul psihoterapiei integrative, presedintele Asociatiei Internationale de Psihoterapie Integrativa, directorul Institutului de Psihoterapie Integrativa din New York
Acest articol a fost sustinut la a 4-a Conferinţa Internationala a Asociaţiei Internationale de Psihoterapie Integrativa, 17 aprilie 2009. Tema conferintei era “Trauma acută, neglijare cumulativa şi stresul cronic”. Articolul descrie unele dintre principiile Psihoterapiei Relationale de Grup. Metodele se bazează pe conceptul că vindecarea traumei, a neglijarii şi a stresului are loc printr-o relaţie terapeutică bazata pe contact. Psihoterapia Relationala de Grup are radacini in mai multe tipuri de terapie de grup, în special feedback-ul cibernetic şi alte modele centrate. Aceasta subliniază puterea de vindecare a relaţiilor dintre membrii grupului şi importanţa acordajului afectiv si a identificarii nevoilor relaţionale. Vindecarea de stres, neglijare şi trauma are loc printr-o relaţie terapeutică bazata pe contact. Acest concept se bazează pe metodele teoriei Psihoterapiei Integrative. Cand spunem „Contact” ne referim la capacitatea de a fi în armonie cu o altă persoană, de a tine cont de nevoile ei relationale, de ritmul şi nivelul sau de dezvoltare. De asemenea, înseamnă a fi prezent “aici si acum” cu respect , autenticitate şi in concordanta. Prin relaţie psihoterapeutica intelegem calificarea, angajamentul, intenţia şi etica unui psihoterapeut profesionist.
Vindecarea de stres şi traume poate apărea, de asemenea, prin intermediul interactiunilor într-un grup de psihoterapie eficace, în cazul în care membrii grupului sunt implicaţi şi adaptati reciproc la ritmul si nevoile relaţionale ale celuilalt. O asemenea implicare include, de asemenea, obligativitatea fiecarui membru la onestitate, autenticitatea şi confidentialitate.
Oamenii care au fost afectati de neglijari cumulative, traume acute sau stres cronic solicita relaţii care presupun din partea terapeutului investigarea cu respect a experientei personale, precum şi o implicare interpersonala care oferă consistenţă şi dependenta prin intermediul recunoaşterii, validari şi normalizarii. Aceasta este implicarea interpersonala care vindecă. Trauma poate fi rezultatul unor evenimente acute, cum ar fi abuzul fizic sau sexual, război sau catastrofă naturală, dar poate fi, de asemenea, urmarea unui abuz psihic, care este cauzat de agresivitati verbale de tipul ironiilor şi criticilor prelungite. Stresul este adesea rezultatul unei vieti de batjocura, acumularea de neglijare şi traume nerezolvate. Fiecare dintre aceste evenimente ameninţă stabilitatea emoţională şi cognitiva, precum şi securitatea fizică a unei persoane.
Traumele acute, neglijarile cumulative şi stresul cronic necesita o nevoie crescută de protecţie, empatie şi înţelegere. Când aceste nevoi sunt nesatisfăcute oamenii vor dezvolta strategii de auto-protectie pentru a menţine o oarecare stabilitate fizică şi mentală şi o aparenţă a relaţiei. Astfel de strategii includ formarea Scenariului , a credintelor despre sine, despre ceilalti si despre viata, emotii reprimate, psihologic desensibilizante, disociate de sine sau distante in relatiile cu ceilalti. Atunci când sunt utilizate în mod obişnuit de-a lungul timpului, aceste strategii întrerup capacitatea persoanei de a fi contact atât pe plan intern, cu sine cat şi pe plan extern cu ceilalţi.
Trauma şi stresul cronic rămân adesea ca experienţe fixate deoarece oamenii importanti din viaţa unei persoane nu au reuşit să-i furnizeze protectia necesara. Atunci când o experienţă traumatizantă rămâne, este adesea rezultatul unui cumul de interactiuni cu oameni care nu pot oferi o relatie sanatoasa de înţelegere si siguranta. Aceste eşecuri apartin nu numai părinţilor ci şi cadrelor didactice, altor rude, fraţi, şi alţi copii. Deseori, o familie extinsă, sau chiar o intreaga comunitate, este necesară pentru a reusi vindecarea traumei. Intregul contact interpersonal şi comunicarea sincera între oameni este mijlocul prin care trauma si stresul pot fi rezolvate.
Intreaga constientizare de sine si a celorlalti este posibila ca urmare a unui contact de calitate intre oameni – o serie de intalniri autentice si sensibile.
Modele de Psihoterapie in Grup:
Acest articol nu-si propune sa descrie o istorie detaliata a contributiilor diferitelor modele de psihoterapie de grup. Cu toate acestea, aş dori să descriu trei modele de psihoterapie de grup care au influenţat practica mea profesională. Ele pot fi descrise ca Terapie-de-Grup, Terapie-prin-Interpretare şi Terapie-in-Grup.
Influenţa fiecarei forme de terapie de grup a dus la dezvoltarea unui model de Psihoterapie Integrativa – Terapia prin Procesul de Grup, o terapie care subliniază importanţa relaţiilor umane şi interdependenţa noastră reciproca. Vindecarea de stres, neglijare cumulative şi traume este posibila cu ajutorul contactului, relatiilor de intrajutorare care insotesc fiecare experienta fenomenologica personala şi nevoile relationale.
În anii 1930, Alcoolicii Anonimi (AA) a început ca un lider de grup. AA are la baza teoria ca alcoolismul este o boala si persoanele fizice au nevoie de sprijinul grupului, în incercarea de a nu mai bea. Metodele de grup sunt structurate pe programul Doisprezece Pasi; fiecare aspect al grupului este determinat de unul din cei doisprezece paşi. Membrii sunt încurajaţi să spuna povestea lor, de multe ori sa se repete. AA solicita sinceritate şi responsabilitate, ca elemente importante în reabilitarea unui individ.
În 1945, Grupul de Terapie Nondirectiva a fost dezvoltat la Universitatea din Chicago, de către Carl Rogers şi Neville Bob pentru a trata nevrozele de război. Această formă de terapie de grup a accentuat un proces democratic al egalitatii şi al încurajarii membrilor grupului de a împărtăşi poveştile lor traumatice şi sentimentele cu fiecare dintre ei. Spunerea reciproca a poveştilor lor in mod repetat, în timp ce primeau un răspuns empatic, a dus la vindecarea traumelor de război. Rolul liderului este de a fi un exemplu de empatie, congruenţa, şi necondiţionare pozitiva pentru membrii grupului. Nu există nici o interpretare din partea liderului. Terapia într-un grup non-directiv nu este determinata de o teorie a motivaţiei, de personalitate sau psihopatologie, ci de ideea că oamenii trebuie să fie autentici intre ei referitor la experientele lor emotionale.
Grupurile non-directive şi grupurile Alcoolicilor Anonimi reprezinta ceea ce noi numim Terapia de Grup. Ele sunt foarte diferite de terapiile Psihanalitice de Grup care subliniaza importanţa interpretarii terapeutului. Mai multe tipuri de grupuri Psihanalitice au început în anii 50, sub influenţa Clinicii Tavistock din Anglia. Sarcina analistului este de a interpreta comportamentul membrilor grupului , conform teoriilor psihanalitice, inclusiv ale lui Sigmund Freud şi Melanie Klein. Membrii grupului sunt încurajaţi să vorbească unul cu altul şi, în cursul discuţiilor, transferul din copilarie al fiecarui membru si psihopatologia sunt dezvaluite in comportamentul lor. Liderul nu vorbeste până la sfârşit atunci când el sau ea poate face interpretări de autoritate a motivatiilor patologice ale membrilor grupului pentru comportamentul lor. De exemplu, interpretări ale comportamentului unei persoane ar putea fi atribuite agresiuni nerezolvate, invidiei, atractiei sexuale sau transferului infantil. În astfel de grupuri psihanalitice, teoria pare a fi mai importantă decât experienţa fenomenologică a fiecarui membru al grupului. Interpretările liderului sunt adesea ruşinose şi provoaca oamenii sa se retraga sau sa se conformeze.
Anii 60 au fost o perioada bogata in dezvoltarea terapiei de grup. Au apărut trei tendinţe. Eric Berne a utilizat un grup psihanalitic modificat pentru a analiza tranzacţiile membrilor grupului, cu scopul de a determina care a fost transferentiala şi care nu a fost transferentiala. El a fost în primul rând axat pe transferurile între membrii grupului, transferuri care au dus la jocuri psihologice care le-au intarit Scenariul de Viata. El a intervenit, mai degraba ocazional, în timpul discuţiilor grupului, pentru a face interpretări şi explicaţii in timpul procesului, decât sa astepte până la sfarsitul discutiilor ca în majoritatea grupurilor psihanalitice. Metodele sale au inclus explicatii şi interpretari in jurul teoriei starii ego-ului şi a regulilor tranzacţiilor, jocurilor şi scenariilor. El a încercat să creeze un sentiment de egalitate prin implicarea membrilor grupului în a face angajamente pentru schimbarea comportamentului. Deşi Berne nu a făcut interpretări psihanalitice despre motivaţiile patologice individuale – el concentrandu-se în schimb pe interacţiunile oamenilor cu fiecare in parte – ambele, grupurile de Analiza Tranzactionala ale lui Berne si grupurile Psihanalitice, pot fi văzute ca modele de Terapie-prin-Interpretare.
De asemenea, în timpul anilor 60, Fritz Perls a dezvoltat conceptul de Terapie-In-Grup. În aceste grupuri, psihoterapeut face psihoterapie individuala in interiorul grupului în timp ce ceilalti membrii observa aceste terapii individuale. Membrii grupului au participat prin declaraţiile lor de susţinere, la sfârşitul psihoterapiei. Psihoterapeutul a fost extrem de direct la psihoterapia individuala prin încurajarea clientului de a face experimente psihologice, pentru a fi expresiv, şi de a explora experienţele emoţionale neterminate din trecut. Teoria se bazează pe conceptul de întreruperi de contact: confluenta, retroflectie, proiectare şi introspecţie. Grupurile de Terapie Gestalt ale lui Perl au fost printre primele care au dezvoltat conceptul de Terapie-in-Grup şi au avut o influenţă mare asupra modului in care Analiza Tranzactionala si alte forme de terapie de grup au fost conduse după anii 70.
Al treilea trend in anii 60 a fost Grupurile de Intalnire. Aceste grupuri au început ca o formă de pregătire a relaţiilor umane. Teoria a fost bazata pe un model cibernetic potrivit caruia ne afectam reciproc într-o multitudine de feluri, ilustrat de conceptul ca un comportament al unei persoane din grup are o influenta directa asupra comportamentului altor persoane din grup. Grupurile de Intalnire s-au axat pe ideea ca diferiti membrii ai grupului sa descrie comportamentul altor membrii si modul în care acest comportament i-a afectat. Fiecare membru al grupului a fost încurajat să ofere un feedback celorlalţi membri ai grupului şi să-i infrunte la modul extrem, chiar agresiv, în descrierea comportamentului altora. Confruntarea directa a fost văzută ca o formă de originalitate. Comportamentul individual şi lipsa lor de exprimare emoţională au fost văzute ca probleme ale lui sau ale ei. Teoria se bazează pe ideea că oamenii sunt adesea in contact cu ei înşişi şi au nevoie de întâlniri intense cu alţii pentru a deveni autentici. Din păcate, lipsa de respect care apare de cele mai multe ori şi o concentrare puternică asupra schimbărilor comportamentului a făcut aceste grupuri traumatizante pentru unii participanţi.
Prin anii 90 au existat o serie de terapeuti care au experimentat diferite forme de psihoterapie de grup. Psihoterapeutii multor grupuri au fost influenţi într-un fel de aceste modele anterioare. Eu, de asemenea, am fost influenţat şi stimulat sa dezvolt o forma de psihoterapie de grup, care a fost cu adevărat relaţionala şi co-constructiva prin utilizarea deplină a potenţialului terapeutic în procesul grupului cu fiecare dintre ei reciproc.
Astazi voi descrie doar două tendinţe în procesul grupului şi m-am gandit cum le-am putea integra pentru a forma un grup de psihoterapie, care sa fie eficient în prevenirea stresului şi vindecarea rănilor de trauma si neglijare. Cele două tendinţe în Grupurile Relationale sunt modelul “cibernetic feedback”, şi modelul “centrat catre ceilalti”
Multe grupuri de psihoterapie actuale folosesc frecvent modelul feedbackului cibernetic al interactiunilor din interiorul grupului. Deşi un astfel de model este interpersonal, scoate in evidenta punctul de vedere al vorbitorului, subliniind perspectiva unei persoane ca fiind mai importantă decât ascultarea şi învăţarea perspectivei altei persoane. De exemplu, vorbitorul poate spune altuia, “Eşti furios şi retras”. Astfel se face o declaratie de catre o persoana si cealalta este de aşteptat să răspundă. Accentul este pus pe percepţia şi interpretarea fiecărui membru a comportamentelor celorlalti. Feedback-ul este o reactie din perspectiva vorbitorului in sunt descrise cu acurateţe sau nu celelalte persoane. Autenticitatea este definita ca vorbind în concordanţă cu propria interpretare a comportamentului celuilalt. Scopul grupului este de a influenţa comportamentul celuilalt şi mesajul este: “Acesta este modul în care tu mă afecteazi”.
Teoretic, terapia în modelul cibernetic este un feedback continuu de la membru la altul. Cu toate acestea, un grup care se bazează numai pe acest mod de funcţionare de multe ori devine jenant pentru mulţi participanţi si conduce la conformare sau retragere. Când este folosit exclusiv, psihoterapia poate creşte stresul oamenilor, ruşinea sau sentimentul de a fi înţeles greşit în cadrul grupului.
În contrast, grupul de psihoterapie ‚,Centrat catre celalalt’’ pune accent pe experienţa fenomenologica a celuilalt şi pe modul în care experienţa subiectiva a fiecărei persoane se manifestă în comportament. Intr-un astfel de grup, opinia si interpretare personala este văzuta ca un lucru inadecvat în înţelegerea altei persoane. Prin urmare, se pune accent pe cunoasterea experienţei interioare a celuilalt si pe rezonanţa cu emotiile, opiniile, şi modul în care el se face înţeles. La baza sta presupunerea că nu ştiu nimic despre ceilalti, că observarea şi interpretarea mea nu este suficienta pentru a-i înţelege. Unul dintre scopurile unui astfel de grup este de a învăţa sa observi cum el sau ea se vede pe sine. Ascultarea atenta si intrebatoare are rol esential in cunoasterea celorlalti. Empatia şi cunoasterea emotiilor, ritmului şi cogniţiilor celuilalt sunt importante. Când oamenii inteleg ca sunt cunoscuti cu adevărat, fără a se simti ridicoli, scade nivelul lor de stres şi pot sa se exprime mult mai liber.
Când se foloseşte procesul grupului relational în Psihoterapie Integrativa, vom combina ce este mai bun din cele doua moduri de lucru – cibernetic şi centrat pe celalalt. Membrii grupului participa la experienţa fenomenologice a fiecărei persoane si ofera feedback respectuos. Terapia este procesul relaţional prin care fiecare membru este pe deplin implicat cu fiecare membru. Atunci când membrii grupului sunt adaptati la nevoile relationale ale fiecarui membru in parte şi respectuosi în tranzacţiile lor cu ceilalti, feedback-ul oferit de ei devine un activ valoros în promovarea dezvoltarii personale a fiecaruia.
Încep adesea procesul grupului relational punand accent pe invatarea importanţei unei perspective intersubiective în cadrul grupului prin încurajarea membrilor grupului să fie empatici, să asculte, să se intereseze şi să rezoneze cu ceilalţi. Membrii grupului învaţa sa aprecieze parerile si sentimentele celorlalti. In plus, un grup relaţional eficient va include, de asemenea, un model de feedback de tipul : “Acesta este felul in care eu te vad”. Integrand cele doua moduri de lucru – cibernetic şi centrat pe celalalt- cream mai degraba perspectiva unui ,,noi,, decat doar a unui ,,tu,, sau ,,eu,,
Când membrii grupului se asculta reciproc pe deplin şi se gândesc cum modul în care percepţia celuilalt individ se compara cu propriile lor perceptii, atunci apare o nouă experienţă – o experienta care este unica, diferita de ceea ce fiecare individ a cunoscut anterior. Apar noi inţelegeri, se schimba credintele vechi, şi apar noi experiente emotionale. Prin emotiile şi percepţiile comune, experienţele emoţionale vechi pot fi integrate cu relaţiile actuale, care sunt unice şi individuale şi în acelaşi timp unic relationale. În acest sens, vom crea un loc care nu aparţine nimanui, în special, şi totuşi îi aparţine fiecaruia şi tuturor – un loc de creare a relaţiilor.
Acest proces de implicare activă reciproca cu opiniile unui alt membru al grupului şi reacţiile respectuoase permite fiecaruia din grup elaborarea şi îmbogăţirea manifestarilor lor cu propriile lor experienţe.
Grupul de Psihoterapie Relationala oferă membrilor posibilitatea de a se exprima pe sine, de a se face înţelesi, de a-si dezvolta un ataşament emoţional, de a-si dezvolta propria identitate. Sarcina terapeutului este de a introduce principiile şi practicile care normalizeaza şi valideaza fiecare persoană şi relaţiile multiple în cadrul grupului, de a oferi un sentiment de coeziune, continuitate şi stabilitate şi a încuraja membrii grupului de a cerceta si a-si infrunta propriile convingeri, fantezii şi comportamente. Terapia este un dialog onest şi respectuos.
Practic psihoterapia relaţionala de grup oferă un contrast între procesele psihologice interne individuale ale amintirilor emoţionale, credinţele scenariului, aşteptările şi autoreglarea externa cu variatele sensibilitati ale membrilor grupului.
Sarcina liderului este de a-i învăţa şi de a le sublinia importanţa ascultarii active, validarii şi normalizarii. Aceasta normalizare nu inseamna minimizarea sau impăcarea cu semnificaţiile unei probleme, ci o normalizare care recunoaşte emotiile personale, fanteziile, procesul de autoprotecţie, credinţele scenariului şi felurile de a face faţă in mod normal problemelor.
Psihoterapia Relationala de Grup scoate psihoterapeutul din centrul grupului, din sarcina de a interpreta şi din rolul de a lucra cu fiecare persoană, punand accentul pe relaţiile dintre membrii grupului. Liderul este un profesor al nevoile umane şi al relaţiilor interumane, facilitand si ghidand implicarea in relatii a membriilor grupului. Imaginea pe care o folosesc pentru psihoterapeutul unui grup relational este cea a unui dirijor de orchestră, care mentine ritmul, reglează volumul, indica diferitilor muzicieni cand sa-si cante partitura si ajuta orchestra sa cante in armonie cu fiecare.
Un principiu calauzitor al Psihoterapiei Relationale de Grup este respectul pentru integritatea fiecărei persoane şi experienţa sa fenomenologică. Prin respect, bunătate şi compasiune, fiecare membru al grupului stabileşte o relaţie interpersonală care oferă confirmarea integrităţii celuilalt. Contactul între membrii grupului terapeutic este contextul în care fiecare persoană analizeaza sentimentele lui sau ale ei, nevoile, amintirile şi percepţiile. Aceasta nu înseamnă că procesul grupului relational reprezinta totul despre cum sa fii “amabil şi superficial” cu fiecare dintre ceilalti. Dimpotrivă, atunci când ne angajăm cu adevărat în utilizarea celui mai bun model cibernetic-feedback, aceasta poate implica discuţii incomode, confruntari cu parerile altor persoane sau confruntări cu comportamentele lor. Prin integrarea in modelul cybernetic sau modelul centrat catre celalalt, discutiile, infruntarile sau confruntarile facute cu onestitate si respect fata de parerile celorlalti, intr-un mod neumilitor construiesc adesea increderea in relatii.
Relaţiile vindecatoare sunt bazate pe implicarea atenta în dorinta de a lucra împreună pentru un beneficiu comun, pentru bunăstarea fiecarui membru al grupului. Una dintre sarcinile psihoterapeutului grupului este de a ajuta membrii grupului sa inteleaga experienţele fenomenologice ale celuilalt şi de a scoate ceilalţi membri ai grupului care nu participă activ sau care pot fi reticenţi în a vorbi despre ceea ce simt. O ilustrare a acest sens a avut loc într-o sesiune de grup în care Charles a vorbit despre ce stres a simţit în timpul unei boli dureroase si prelungite care a dus la moartea unui prieten drag. Durerea lui a fost intensa. El a mulţumit atunci atât membrilor grupului cat şi psihoterapeutul pentru încurajarea şi sprijinul lor în a vorbi despre un subiect despre care el a ezitat să vorbească. El a descris usurarea pe care a simţit-o după ce a plans si a discutat despre durerea lui cu grupul. El a vorbit cu fiecare dintre membrii grupului cu privire la modul în care durerea sa s-a modificat intr-un sentiment de apreciere pentru modul în care viaţa sa a fost îmbogăţita datorita acelei prietenii. Incurajat de liderul grupului, el a întrebat apoi despre experienţele altor doi membrii ai grupului care nu au vorbit şi au trecut recent prin experienta pierderii cuiva drag. Amandoi au spus că au intampinat greutati in a vorbi despre moarte şi prieteniile lor pierdute din cauza fricii de a fi copleşiti de tristeţe, dar, martori la povestea emotionanta a lui Charles, ei au putut să-şi exprime o parte din durerea lor. Acest lucru a facut ca întregul grup sa vorbeasca despre importanţa conexiunilor interpersonale,tristete, pierderi, şi modul în care fiecare a avut o istorie de a-si distrage atentia de la intensitatea sentimentelor lor.
În Psihoterapia Relationala de Grup terapeutul nu este singurul care sa sprijine, sa intrebe şi să încurajeze membrii grupului in a se exprima. Empatia reciproca şi încurajarile pentru fiecare de a se face ascultat, poate constitui ce mai psihologica interactiune de susţinere, deoarece acestea pot fi expresia impartasirii unor experienţe similare de pierdere, stres, neglijare sau traume.
Psihoterapia Relationala de Grup începe de multe ori cu recunoaşterea nevoilor şi sentimentelor fiecărei persoane. Liderul va încuraja de multe ori grupul să se concentreze pe nevoia de securitate a fiecarei persoane, pe libertatea de a fi “asa cum sunt” fără critici, ridicol sau rusine. Unul din primii paşi în prevenirea şi vindecarea de stres, în anularea neglijentei cumulative şi în rezolvarea traumelor, este nevoia fiecarei persoană de a fi sigur ca nu va fi făcut de ruşine în grup. Acest lucru este adesea însoţit de încurajarea membrilor grupului de a vorbi despre experienţele umilitoare din trecut şi cum acestia au fost răniti, supărati sau au rămas cu teama de a vorbi în grup. Uneori, membrii grupului sunt invitaţi să-şi amintească anumite scene din experienţele de familie sau de şcoală şi să vorbească despre acestea. Adesea acestea sunt amintiri implicite şi modalităţi arhaice de relationare care sunt reluate fortat în cadrul grupului. Accentul se poate deplasa apoi la ceea ce persoana are nevoie, diferit de membrii grupului, în scopul de a simţi în siguranţă.
Într-un grup care s-a întâlnit doar in câteva şedinţe, discuţiile între membrii par să devină superficiale. Am început următoarea sesiune afirmând că nimeni nu a folosit cuvântul “ruşine” în sesiunile noastre anterioare. La mentiunea despre “ruşine”, răspunsul a fost câteva minute de tăcere şi apoi fiecare dintre membrii grupului a vorbit de rusinea sa şi modul în care adesea s-au simţit debili datorita sentimentului lor ca “e ceva în neregulă cu mine”. De-a lungul sesiunilor următoare , întregul grup a vorbit despre modul în care au fost blamati sau umiliti în şcoală, în grupurile precedente, şi în familiile lor. Aceste discuţii au facut ca membrii grupului sa realizeze modul în care fiecare persoana are nevoie de siguranţă în cadrul grupului şi au promis reciproc că nu vor exista tranzactii ruşinoase.
De cele mai multe ori discuţia despre siguranta duce la exprimarea nevoii cuiva de a fi validat şi confirmat de alţi membri ai grupului. Pentru mulţi oameni comportamentul lor sau modul prin care incearcau sa se faca intelesi a fost redus, ignorat, sau într-un fel sau altul nu a fost validat în relaţiile anterioare. Lipsa de validare este adesea ruşinoasa şi se adaugă la stres. Validarea este oferita atunci când vom găsi o valoare în ceea ce spune celălalt. Un scop important al Psihoterapiei Relationale de Grup este de a oferi fiecarui membru un sentiment de validare. De exemplu, frecvent în grupuri un membru va spune ceva plin de emoţie şi membrii grupului vor rămâne tăcuti. Acest lucru se intampla adesea deoarece membrii grupului cred că astfel vor fi respectuosi. Cu toate acestea, un răspuns tăcut este adesea perceputa de vorbitor ca fiind o lipsa de validare din partea lor. Persoana poate începe să se îndoiasca de ceea ce spune, ducand la stres interior, ruşine şi retragere. Este datoria liderului de a identifica astfel de momente în cadrul grupului cand apare lipsa de validare şi sa încurajeze membrii să vorbească despre ceea ce au simtit răspunzand persoanei. Membrii grupului sunt încurajaţi să se intereseze despre experienţa fenomenologica a fiecaruia şi sa ofere un răspuns emoţional de validare.
Fiecare dintre noi simte nevoia să se bazeze pe alte persoane care sunt stabile, de încredere, şi pot oferi protecţie. Grupul de psihoterapie poate îndeplini această nevoie, atunci când membrii grupului respecta in mod constant emotiile fiecarei persoane, fanteziile şi procesul lor de autoprotecţie. Grupul oferă o funcţie de protecţie atunci când acesta este un loc de intalnire sigur şi daca ofera initierea necesara şi implicarea in intelegerea exprimariii emoţionale sau de memorie implicită cu care un membru se confruntă. De exemplu, în unele grupuri am subliniat importanţa, in mare parte, a atitudinii inconştiente pe care un membru o adopta în comportamentul lui şi importanţa răbdarii şi aprobarii, ca o modalitate de a asigura stabilitate şi dependenta.
Toti dintre noi avem nevoie de confirmarea experientelor noastre personale. Confirmarea are loc atunci când suntem într-un dialog cu cineva care înţelege pentru că el sau ea a avut o experienţă similară. Liderul de grup observa şi încurajează membrii să vorbească despre aceasta experienta comuna. Frecvent discutiile dintre cativa membrii ai grupului devin cursive ceea ce contribuie intr-un mod unic la propria lor experienţă. Prin impartasirea experientelor oamenii nu se simt singuri sau nu-si fac griji că sunt ciudati sau nebuni. Experienţele comune sunt un antidot important impotriva ruşinii şi duc la o reducere importantă a stresului.
În afara de experienţele comune şi asemănări, fiecare persoană din grup este diferita. Oamenii au nevoie să ştie şi sa-si exprime propria lor autodefinire şi unicitate şi sa primeasca recunoaşterea şi acceptarea celorlalti membrii ai grupului. Autodefinirea reprezinta comunicarea propriilor alegeri prin exprimarea preferinţelor, intereselor si ideilor fără umilire sau respingere. Psihoterapeutul grupului relational încurajează exprimarea identitatii şi integrităţii fiecarei persoane şi normalizarea grupului ca o nevoie de autodefinire. În unele familii sau la şcoală copilul încercă sa se autodefineasca, dar atunci este ridiculizat sau pedepsit. Când autodefinirea este împiedicată, stresul intern creşte. Un grup eficient ajuta fiecare individ în autodefinirea lui în relaţiile cu ceilalţii.
Una dintre sarcinile importante ale psihoterapeutului grupului este de a învăţa fiecare din membrii grupului cum să se angajeze într-o anchetă fenomenologică. Fiecare răspuns al unei persoane in cadrul anchetei fenomenologice este o expresie a identităţii – o alta autodefinire.
Toţi oamenii au nevoie sa influenteze pe ceilalti cu care interactioneaza. Semnificatia individuala a competentei in relatii apare din modul in care este atrasa atentia si interesul celorlalti, influenţând ceea ce vorbesc, efectuand o modificare a emoţiilor sau comportamentelor lor. Impactul se produce atunci când alti membri ai grupului se lase afectati emotional de vorbitor şi răspund cu intelegere atunci când vorbitorul este trist, sau pentru a-i oferi un sentiment de securitate în cazul în care persoana este speriata, sau a-l lua in serios atunci când este furios şi a fi încântati atunci când celalalt este bucuros.
Mulţi oameni din grupul au nevoie ca alţii sa iniţieze un contact. Psihoterapeutul ii învaţă despre importanţa iniţierii şi încurajează membrii să interactioneze unii cu ceilalti. De multe ori oamenii ezită să interactioneze deoarece ei îşi imaginează că pot fi invazivi sau isi vor aminti de regulile de la scoala potrivit carora copiilor le era interzis sa vorbeasca unul cu celalalt în timpul orelor. Iniţierea dintre membrii grupului duce, de multe ori, la reducerea stresului în grup. De exemplu, un membru al grupului poate spune altuia, “Am observat că ai fost tăcut pentru o vreme. Aş dori să ştiu ce te confrunţi “. Aceasta deschidere este o invitaţie de a se implica pe deplin in discutii.
Nevoia de a exprima multumiri, recunoştinţa sau de a oferi afectiune este importanta în relaţiile umane. Când membrii grupului oferă un sentiment de securitate, validare, stabilitate si dependenta, o experienţă comună, o oportunitate pentru autodefinire şi arata interactiune cu fiecare din ceilalti, indivizii sunt de multe ori recunoscători şi doresc să-şi exprime afecţiunea lor. Un liderul de grup eficient ii ajuta în a-si exprima mulţumirea lor şi recunoştinţă.
Toate aceastea sunt nevoi care exprima încrederea, reciprocitatea, validarea, reabilitarea şi siguranta, un răspuns la nevoile relationale ale fiecarui individ, care pun capăt ruşinii, corecteaza neglijarile cumulative, dizolvă stresul cronic şi vindeca trauma.
