Depaseste-ti limitele creativitatii si descopera impreuna cu noi elementele testului psihologic (puzzle psi) “Prea tanara ca sa adoarma”. Este un mod creativ de a invata despre tine si despre psihoterapia integrativa, pe care noi il utilizam in curs formare psihologi “SmartPSI”. Mult succes!
Te invitam sa asculti mai intai versiunea muzicala a puzzle-lui “Prea tanara ca sa adoarma” care te va introduce in atmosfera povestii. Apoi, sa citesti cu atentie aceasta poveste, scrisa de un participant la maratonul de psihoterapie integrativa din 2008. Chiar daca este o fantezie, autorul ne-a transmis un crampei din viata sa, pentru ca atunci cand creem o poveste, mecanismele noastre de aparare dispar si fara sa ne propunem, vorbim despre noi. La final, trebuie sa gasesti urmatoarele piese ale puzzle-lui:
1.Care este scenariul sau de viata ?
2. Ce tulburare are Ema?
3. Care este semnificatia psihologica a Somnului?
4. Ce mesaj terapeutic iti transmite puzzle-ul muzical?
Versiunea muzicala a puzzle-lui ” Prea tanara ca sa adoarma”Vals Anthony Hopkins
Era din nou dimineata, in sfarsit…Fusese o noapte prea agitata, ca multe altele de pana atunci, in care somnul nu-si facea loc nici un moment, iar picurii de ploaie ce stropeau geamul, facusera mai grea adormirea. Sau cel putin, tentativa ei.
Copacii din fata casei se miscau sub ploaia care cadea inca, prevestind o zi la fel de intunecata ca si noaptea care trecuse. ” O noua zi!” isi spuse ea, inca o zi de viata si fata i se incrunta dureros. “Oare cate vor mai urma?”
Era grea pana si ridicarea din pat si singurul gand care-i mai ramasese era “la ce bun?”. Se urni cu greu pana la geam, dar privelistea de afara ii accentua si mai mult chipul schimonosit de durere. Deschise geamul si lasa picurii de ploaie sa-i stropeasca obrajii.
“Oare cum va fi cand nu voi mai fi?” si inchise ochii, incercand iar, pentru a nu stiu cata oara, ca sa-si imagineze cum ii va fi sfarsitul si cum lumea va continua fara prezenta ei. “La fel ca si pana acum!”- gandi resemnata. Picaturile de ploaie se amestecau cu lacrimi…si nimic nu mai avea nici un sens. Sfarsitul era aproape, iar ea stia foarte bine asta.
Ganduri nenumarate incepura din nou sa-i treaca prin minte, dar isi sterse lacrimile in momentul in care auzi o bataie scurta in usa. Era doar menajera care venise sa o anunte ca medicul era jos. Ema se misca lent spre usa, asteptand cu chipul amortit vestea ultima a existentei sale. Corpul ei era rigid si inert ca al unui om imbatranit mult prea devreme.
“Prea tanara!”, asta spunea toata lumea. Dar, nici azi, nu-i adusese rezultatele analizelor. Fara sa mai asculte alte detalii, cu privirea pierduta, Ema se indeparta spre gradina, catre locul in care prefera sa se aseze mereu in ultima vreme. Auzi in urma ei strigatul mamei, care ii spunea sa se acopere de ploaie…dar ce mai conta? Mergea pe alee, cu hainele tot mai ude de la ploaia ce cadea neintrerupt si apasator.
Parca nici florile care altadata o inveseleau, azi nu-i mai zambeau, plecate si ele sub picurii grei…Ajunse intr-un final langa leaganul din capatul gradinii si se intinse cu fata spre cer, lasand toata greutatea norilor sa-i atinga trupul. Se gandise mereu cum va fi ultima ei zi si ce-ar prefera sa faca, dar nu isi daduse niciodata un raspuns.
Se revoltase impotriva lui D-zeu, impotriva lumii. Atatea planuri, atatea vise si sperante…El…disparut ca prin ceata. Ii era greu sa-si aminteasca pana si chipul lui. Oare cat timp a trecut? Parea o vesnicie de la plecarea lui. Si toata iubirea ce-i jurase, toate amintirile…o apasau din ce in ce mai mult, ca intr-un cosmar din care n-avea cine s-o trezeasca.
Deodata, sub toata patura de nori si ploaie, ii aparu o lumina puternica si calda. “Te iubesc!” Se surprinse Ema rostind, cu glasul stins. Nici nu-si mai amintea cand se oprise ploaia. Privi uimita cum hainele ii erau uscate. Florile din gradina se deschisesera si se indreptara spre ea, parca zambind. Ceva o gadila pe nas si observa senina un flurure mic si alb zburand in jurul ei. Cu ochii mari, curiosi incepu sa eploreze gradina, care cu putin timp in urma parea un sicriu. Fremata de lumina si viata, iar Ema nu-si putea da seama cum se intamplase asta. Din varful copacului de langa ea, se auzeau sute de pasari ciripind…O caldura placuta, placuta o cuprinse. Abia isi mai pute a tine ochii deschisi. O amorteala usoara ii invaluia corpul. Ema inchise ochii si incepu a se concentreze pe sunetele minunate pe care le auzea, ramanand fascinata la fiecare nou tril.
Ploaia cadea greu, tot mai mult, indoind crengile si strivind florile de pamant. In departare, pe cararea uda, mama Emei alerga fara sa mai poata respira spre leaganul din capatul gradinii…
“Somn usor, draga mea!” , ii spuse aceasta cu glasul sfarsit si ingenunche langa trupul Emei.
Daca vrei sa descoperi piesele acestui puzzle psy, intra pe acest link: Interpretare puzzle
